Sărbătoare la Vatican. Papa Francis a împlinit 80 de ani. Cum a sărbătorit

Sărbătoare la Vatican. Papa Francis a împlinit 80 de ani. Papa a spus că nu-şi doreşte decât o bătrâneţe cu bucurii şi înţelepciune. Cu această ocazie, Suveranul pontif a organizat un dejun la care a invitat 8 oameni fără adăpost, printre care şi un moldovean, dar şi 2 români care trăiesc în apropierea Vaticanului.

La masă, invitaţii au primit dulciuri din ţara natală a sărbătoritului, Argentina. Ulterior, a ţinut o slujbă la Cappella Paolina din Palatul Apostolic, unde au fost prezenţi toţi cardinalii Romei. Papa Francisc este mai popular decât oricare alt lider al lumii, potrivit unui sondaj realizat la nivel internaţional. De ziua lui, a primit 50.000 de e-mailuri de felicitare, inclusiv peste 1000 de mesaje scrise în limba latină, după cum a precizat Sfântul scaun.

„Timp de câteva zile m-am tot gândit la ceva care pare urât şi înfricoşător, la bătrâneţe. Ieri, monseniorul Cavaliere mi-a adus aminte de cuvintele lui Cicero, din „De senectute”, care priveşte altfel vârsta înaintată. Bătrâneţea înseamnă sete de cunoaştere. Sper că şi pentru mine va fi la fel”, a declarat Suveranul.