În perioada 30 mai – 5 iunie 2025, carabinierii din Republica Moldova au depistat și documentat 159 de fapte contravenționale, în urma desfășurării a 289 de itinerare de patrulare, dintre care 14 patrule mixte și 275 patrule independente. 

În plus, au fost asigurate ordinea și siguranța publică în cadrul a 72 de activități cu aglomerări de persoane, la care au participat peste 30.000 de persoane. De asemenea, au fost înregistrate 25 de misiuni de intervenție la apeluri de urgență 112.

În urma acestor acțiuni, au fost întocmite 157 de procese-verbale de către carabinieri și două fapte contravenționale constatate și documentate în comun cu alte entități. În total, au fost legitimate 198 de persoane, dintre care 9 au fost însoțite la Inspectoratele de Poliție teritoriale. În această perioadă, 43 de angajați ai carabinierilor au fost implicați în activități desfășurate în comun cu alte subdiviziuni ale Ministerului Afacerilor Interne.

Inspectoratul General de Carabinieri îndeamnă cetățenii să sesizeze orice faptă ilicită sau persoană aflată în dificultate apelând la numărul scurt 112 sau contactând cea mai apropiată patrulă de carabinieri.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI