SA ”Moldovagaz” este nemulțumită de tarifele aprobate de Agenția Națională de Reglementare în Energetică (ANRE)și afirmă că pierderile companiei vor crește.

„SA „Moldovagaz” a luat act de decizia Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE) privind actualizarea tarifului de furnizare a gazelor naturale către consumatorii finali pentru anul 2023. Acest document în general conține principalele componente financiare ale activităților companiei, inclusiv prețul mediu anual de achiziție, precum și devierile tarifare acumulate până în prezent, unele dintre acestea fiind compensate în perioada anterioară.

La calcularea proiectului de prețuri reglementate la gaze naturale, SA „Moldovagaz” a inclus în structura venitului reglementat al furnizorului de gaze naturale pentru anul 2023 costul serviciilor de distribuție a gazelor naturale, ținând cont de actualizarea venitului reglementat al operatorilor rețelelor de distribuție a gazelor naturale pentru anul curent în valoare de 2,044 miliarde lei.

La rândul său, ANRE, la aprobarea prețurilor reglementate de furnizare a gazelor naturale pentru anul 2023, a redus costul serviciilor de distribuție a gazelor naturale cu 610,6 milioane lei, sau 810 lei/1000 metri cubi. Ca urmare, aceasta va duce la formarea unor devieri tarifare semnificative în anul 2023, precum și la o creștere a pierderilor companiilor de distribuție a gazelor naturale din activitățile reglementate de distribuție.

De menționat că la sfârșitul anului 2022, pierderile operatorilor de distribuție a gazelor naturale din activități operaționale se ridicau la 525 milioane lei.

Grupul de companii „Moldovagaz” include companiile de distribuție gaze „Chișinău-gaz”, „Bălți-gaz”, „Ialoveni-gaz”, „Orhei-gaz”, „Ungheni-gaz”, „Cimișlia-gaz”, „Cahul-gaz”, „Gagauz-gaz”, „Taraclia-gaz”, „Stefan-Vodă gaz”, „Florești-gaz”, „Edineț-gaz”, deservind peste 770 mii de consumatori finali”, se arată în comunicatul Moldovagaz.

sursa