Republica Moldova ar putea înregistra un deficit semnificativ de energie electrică în seara zilei de vineri, 27 martie 2026, în intervalul orelor de vârf (18:00–22:00), potrivit datelor furnizate de Energocom.

Situația este cauzată de insuficiența capacităților de import disponibile, iar autoritățile avertizează asupra unui risc real de deconectări temporare, necesare pentru menținerea echilibrului sistemului electroenergetic.

Consumatorii, persoane fizice, instituții publice și agenți economici, sunt îndemnați să reducă utilizarea energiei electrice, în special în intervalele de consum maxim: dimineața (06:00–09:00) și seara (17:00–23:00).

Autoritățile subliniază că serviciile esențiale și infrastructura critică vor fi alimentate cu prioritate, pentru a asigura funcționarea continuă a instituțiilor vitale. În schimb, consumurile neesențiale vor depinde de nivelul general de economisire.

Printre măsurile recomandate se numără evitarea utilizării ascensoarelor și a scărilor rulante în orele de vârf, reducerea iluminatului în clădirile publice și comerciale cu cel puțin 30%, precum și deconectarea iluminatului decorativ sau publicitar.

De asemenea, întreprinderile cu consum ridicat de energie sunt încurajate să își ajusteze procesele de producție în afara orelor critice.

Cetățenii sunt sfătuiți să se pregătească pentru eventuale întreruperi temporare, prin asigurarea unor surse alternative de iluminat, încărcarea dispozitivelor mobile și limitarea utilizării echipamentelor electrice în perioadele de risc.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI