Țările Uniunii Europene au început negocierile pentru cumpărarea vaccinului rus „Sputnik V”, relatează Reuters, sursă citată de Euronews, cu referire la un funcționar european, care reprezintă UE la negocierile cu producătorii preparatelor medicamentoase. Conform declarațiilor interlocutorului agenției, pentru aceasta sunt necesare solicitările a patru state-membre ale uniunii.

Conform acestor date, Italia examinează posibilitatea producerii vaccinului rus în întreprinderile de lângă Roma. Anterior Ungaria și Slovacia au căzut de acord referitor la aprovizionarea cu Sputnik, la fel și Cehia și-a exprimat dorința de a achiziționa vaccinul.

La ora actuală, Agenția Europeană Medicală examinează solicitarea de certificare a preparatului rus în UE. Procedura de control și înregistrare au trecut-o deja patru tipuri de vaccin: Pfizer/BioNTech, Moderna, AstraZeneca și Johnson & Johnson.

Conform ultimelor date prezentate, în Rusia, țara care prima a început vaccinarea în masă, cel puțin o doză de vaccin contra coronavirusului au primit circa 5 mln de oameni – ceea ce reprezintă câteva procente din populației. În total, conform datelor Institului epidemiologic „Nikolay Gamaleya”, în lume sunt vaccinați cu Sputnik 7 mln de oameni.

În Marea Britanie, între timp, vaccinarea a atins deja circa 20 mln de locuitori (aproape 1/3 din populație). În SUA , cel puțin o doză au primit circa 70 mln de oameni ( aproape 20% din populație). În pofida acestei diferențe de tempo a campaniei de vaccinare, Fondul Rusiei de investiții directe a declarat despre faptul că este pregătit să asigure cu vaccin fiecare al zecelea locuitor al planetei, până la sfârșitul anului.