Ofițerii Direcției combaterea crimei organizate și ai Direcției urmărire penală din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, împreună cu procurorii PCCOCS, au destructurat o rețea infracțională transfrontalieră implicată în contrabandă cu țigări și producerea acestora în fabrici clandestine din mai multe state europene – Italia, Franța, Belgia, Germania și Olanda. În schemă au fost implicați cetățeni moldoveni, dar și persoane din alte state.
Rețeaua a fost monitorizată timp de un an, iar investigațiile au relevat o structură criminală bine organizată, cu roluri precis atribuite în lanțul de producție, transport și spălare a banilor. Administratorii unor companii moldovenești au fost identificați ca având rol de acoperire legală pentru operațiunile ilegale.
Un moldovean cu rol-cheie în rețea se ocupa de recrutarea muncitorilor – majoritatea cetățeni din Ucraina, Grecia, Bulgaria și Kazahstan – folosiți în fabricile ilegale din UE.
Banii obținuți din activitățile infracționale erau reintroduși în circuitul legal prin investiții în bunuri mobile și imobile, fiind aplicată o schemă sofisticată de spălare de bani. Sumele transferate în economia Moldovei sunt „de proporții deosebit de mari”, potrivit anchetatorilor.
În cadrul operațiunii, au fost efectuate peste 40 de percheziții în Chișinău, la domiciliile suspecților și sediile unor agenți economici. Au fost confiscate automobile de lux, peste 25.000 de euro, mii de dolari, țigări susceptibile a fi contrafăcute, echipamente IT, telefoane, carduri bancare, documente și ștampile.
Organizatorul grupării, un bărbat de 39 de ani, a fost reținut pentru 72 de ore. Acesta ar fi coordonat întreaga rețea: de la recrutarea forței de muncă, până la transportul și instalarea utilajelor pentru fabricile clandestine.
Totodată, au fost descoperite arme de foc deținute ilegal, fiind inițiat un dosar penal în baza art. 290 din Codul penal. Sunt investigate separat și suspiciuni de migrație ilegală.
Investigațiile continuă, iar suspecții beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre definitivă a instanței.