În timp ce țara este zguduită de problema coronavirusului, liderul PAS Maia Sandu se lansează în declarații politice și cheamă președintele la dezbateri electorale. Sandu, a prezentat astăzi raportul alternativ al celor 100 de zile de la învestirea Guvernului Chicu prin care a criticat activitatea executivului, iar într-un final a spus că „Dacă președintele Dodon nu este de acord cu această evaluare și nu este un laș, îl invit la o dezbatere televizată”.
Președintele Igor Dodon a aflat despre această invitație în momentul în care inspecta spitalul de boli infecțioase „Toma Ciorbă”. Șeful statului a mers să verifice cât este de pregătită instituția să facă față în cazul în care coronavirusul va ajunge în Republica Moldova. Înainte de asta, președintele a mers și la Aeroport, pentru a afla cum sunt verificați pasagerii, care vin în țara noastră din statele afectate de coronavirus.
„Doamna Maia Sandu a intrat prea repede în campania prezidențială. Când vor fi prezidențialele, atunci se vor face dezbateri cu cei care vor candidat.”, a răspuns președintele.
Ulterior, șeful statului a declarat printr-un comunicat de presă că va convoca Consiliul Suprem de Securitate pentru a discuta subiectul coronavirusului.
Se parte că Maia Sandu cunoaște cum să gestioneze situațiile de criză, doar pe facebook. O demonstrează și experiența ei de prim-ministru. În vara anului 2019, când un bloc de locuit din Otaci s-a prăbușit, iar zeci de familii au rămas în stradă, premierul a fost criticat dur de cetățeni pentru gestionarea proastă a situației. Atunci, Maia Sandu a mers la fața locului abia la o săptămână de la tragedie.