Președintele țării, Igor Dodon, a declarat că reprezentanții grupului Candu-Șor au încercat să determine mai mulți deputați PSRM să treacă de partea lor, promițându-le sume de 400-500 de mii de euro. Șeful statului a spus, în cadrul unui interviu live pentru Agora, că toate aceste cazuri sunt documentate și denunțate la Procuratura Generală.
Președintele a precizat că grupul Candu-Șor abordează nu doar deputați PSRM, ci și primari și consilieri locali din partea socialiștilor, iar unui primar socialist din Cahul chiar i s-a promis un graider dacă va trece de partea PP ”Șor”. Potrivit șefului statului, pentru această grupare mafiotă este principial să rupă măcar un deputat din fracțiunea PSRM, pentru a crea impresia că în echipa socialiștilor ar exista fisuri.
”Consider că echipa PSRM va face față, toți cei 37 de deputați. Am trecut prin perioade și mai dificile când eram în opoziție totală, nu aveam premier, președinte, speaker și am ținut piept. Consider că echipa PSRM va fi consolidată în continuare”, a spus președintele.
Șeful statului a declarat că, în prezent, gruparea Candu-Șor încearcă să abordeze și consilierii locali din partea PAS și PPDA. Președintele a reiterat că acum trebuie depuse eforturi consolidate pentru a nu permite revenirea în politica moldovenească a practicii dezastruoase de cumpărare a deputaților.
”Nu trebuie să se bucure cei de dreapta că la moment se lucrează pe deputații și primarii din stânga. Încep să fie abordați și primarii și consilierii de la PAS și PPDA din teritoriu. Trebuie să stopăm acest lucru împreună. Nu este normal ce se întâmplă”, a declarat Dodon.