Prim-ministrul, Dorin Recean, a avut o întrevedere cu reprezentanții Asociației Forța Fermierilor, la care a participat și Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.

În cadrul întâlnirii, au fost discutate provocările actuale în sectorul agrar pe fundalul crizei regionale și a protestului anunțat de asociație, transmite Știri.md.

Șeful Executivului a menționat că Guvernul a alocat suplimentar 533 de milioane de lei în sprijinul agricultorilor afectați de criza economică regională și caută soluții pentru substituirea exporturilor și compensarea pierderilor suferite de agricultori.

“Odată cu izbucnirea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, au fost perturbate lanțurile logistice și circuitele economice stabilite. Acum, este nevoie să reorganizăm exporturile, să identificăm noi piețe de desfacere și, bineînțeles, să identificăm resurse financiare suplimentare pentru susținerea sectorului agricol. Autoritățile și-au îndeplinit angajamentul asumat de sporire a vitezei de procesare a cererilor de subvenționare. Examinăm și alte soluții în beneficiul agricultorilor”, a declarat Dorin Recean.

Vicepremierul Vladimir Bolea a specificat că, în ultimele 2 săptămâni, au fost luate toate măsurile operaționale și de management, astfel încât Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a procesat peste 1.100 de cereri de subvenționare, fiind distribuite peste 162 de milioane de lei. Alte 3.500 de dosare urmează a fi examinate până la sfârșitul lunii iulie, urmând să fie alocate beneficiarilor peste 550 de milioane de lei.

Reprezentanții Asociației Forța Fermierilor au reiterat revendicările în legătură cu posibilitatea de extindere a programului de rambursare a TVA și majorarea spectrului de beneficiari. De asemenea, au solicitat compensarea costurilor de producere pentru fermierii mici și mijlocii în valoare de cel puțin 3.000 de lei per hectar, la culturile agricole de primă grupă.