Președintele CEC Dorin Cimil a venit cu o reacție după ce PAS în frunte cu Maia Sandu i-au cerut demisia. Cimil spune că nu va pleca din funcție, deoarece nu a luat decizii, nu a întreprins acțiuni și nu a făcut declarații care ar constitui o încălcare a legii.
„Am gestionat, în limita competențelor, transparent și corect, procesul de înregistrare prealabilă, am prezentat informații relevante subiectului și am dispus verificarea cererilor depuse la CEC. Urmare finalizării procesului de înregistrare prealabilă, am sesizat autoritățile competente să verifice informațiile sub aspectul veridicității datelor prezentate. Referitor la circulara despre finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, menționez că nu o susțin, nu am susținut-o, de asta nici nu am semnat-o, iar argumentele le-am expus într-o ședință de lucru cu participarea membrilor CEC”, se arată în mesaj.
Totodată, președintele CEC spune că, chiar dacă a fost desemnat de PAS, va continua să-și realizeze atribuțiile conform prevederilor legale.
“Îmi asum responsabilitatea deplină pentru deciziile luate în calitate de Președinte al Comisiei Electorale Centrale”, a conchis Cimil.