Mai multe ambasade britanice au anunțat, luni, că informația potrivit căreia regele Charles al III-lea a murit este falsă.
„Am dori să vă informăm că vestea despre moartea regelui Charles al III-lea este falsă”, a fost mesajul pe care ambasada britanică la Kiev l-a postat pe platforma X, fostă Twitter.
De asemenea, ambasada britanică din Azerbaidjan a transmis un mesaj cât se poate de clar: „Informăm că știrile despre moartea regelui Charles al III-lea sunt false!”.
Reacțiile ambasadelor britanice au venit după ce în mediul online și în presa rusă au apărut informații lipsite de temei potrivit cărora monarhul britanic, în vârstă de 75 de ani, a murit, scrie The Hill.
Luna trecută, Palatul Buckingham a anunțat că regele Charles al III-lea a fost diagnosticat cu cancer.
Monarhul britanic le-a mulțumit oamenilor, la începutul acestei luni, într-un discurs televizat, pentru „urările minunate de bine” în legătură cu sănătatea sa.
De asemenea, regele Charles al III-lea le-a promis acestora că „voi continua să vă servesc cât pot de mult”.