Ucraina nu a existat, înainte de crearea R.S.S.Ucraineană, a declarat președintele rus, Vladimir Putin, în timpul unei întâlniri cu președintele Curții Constituționale, Valeri Zorkin, scrie Rosbalt.ru, potrivit Rador.

În timpul întâlnirii, Zorkin i-a prezentat șefului statului o copie a unei hărți, care, potrivit acestuia, a fost întocmită de francezi în perioada lui Ludovic al XIV-lea, pe la mijlocul secolului al XVII-lea. Și pe această hartă, a menţionat Zorkin, ‘nu există Ucraina’.

‘Există în două locuri un ţinut – ducatul Uniunea statală polono-lituaniană – și ţinutul Cazacilor. Și marele regat rus’, a spus el.

Putin i-a răspuns, susţinând că ‘formațiunile cvasi-statale’ au început să apară abia după Revoluția din octombrie. Potrivit lui Putin, guvernul sovietic a creat Ucraina sovietică. ‘Până în acel moment, nu a existat Ucraina în istoria omenirii’, a subliniat președintele.

Anul trecut, cu câteva zile înainte de începerea aşa-zisei operaţiuni speciale ruse din Ucraina, Putin a adresat un mesaj rușilor, în care afirma că Ucraina modernă a fost creată în totalitate de Rusia comunistă. “Țara poate fi numită şi astăzi ‘Ucraina lui Vladimir Ilici Lenin”, susţinea atunci Putin.

În opinia sa, Ucraina nu a avut niciodată adevărata sa statalitate. În iunie 2022, Putin a recurs din nou la istorie, susţinând că Ucraina a aderat la Imperiul Rus inițial cu trei teritorii, teritoriile vestice i-au revenit Ucrainei în urma celui de-Al Doilea Război Mondial, iar restul a intrat în componenţa sa, în urma formării fostei URSS, fiind oferite în dar de Vladimir Lenin.

sursa