Asociația „Forța Fermierilor” anunță noi proteste pentru astăzi, 20 februarie. Mai multe drumuri naționale vor fi blocate de fermieri și tehnica acestora.

Astfel, potrivit asociației, fermierii din mai multe raioane (Hâncești, Leova, Nisporeni, Ungheni, Ialoveni) vor merge la vama Leușeni.

De asemenea: 

– Agricultorii din raioanele Cahul și Cantemir se vor aduna între satele Tretești și Roșu, pe traseul Cantemir-Cahul;

– Fermierii din raionul Taraclia și UTA Găgăuzia voi ieși la traseul Comrat-Vulcănești, lângă sensul giratoriu din satul Balabanu; 

– Agricultorii din raionul Basarabeasca se vor aduna la traseul Cimișlia-Basarabeasca, lângă satul Abaclia;

– Fermierii din raionul Căușeni vor merge la traseul Bender-Cimișlia, la intersecția spre Tocuz-Ucraina;

– Agricultorii din raionul Ștefan Vodă se vor aduna la traseul Căușeni-Palanca, lângă stația de alimentare Lukoil, la intersecția cu drumul spre Ștefan Vodă;

– Fermierii din raionul Criuleni rămân lângă postul vamal intern, la traseul Chișinău-Dubăsari;

– Agricultorii din raioanele Orhei și Rezina rămân la traseul Orhei-Rezina, intersecția lângă satul Bușăuca;

– Fermierii din raioanele Orhei și Telenești rămân la intersecția drumului Chișinău-Bălți și Chișinău-Soroca;

– Fermierii din raionul Fălești rămân la centura orașului Fălești, lângă magazinul Supraten;

– Agricultorii din raionul Râșcani vor ieși lângă vama Costești-Stânca.

Asociația „Forța Fermierilor” menționează că agricultorii nu vor bloca deocamdată punctele vamale și drumurile, întrucât astăzi urmează să fie continuate negocierile între protestatarii și prim-ministrul Dorin Recean și fermierii speră la un rezultat pozitiv. 

Știri.md amintește că agricultorii au început să protesteze din data de 9 februarie curent. Aceștia solicită în mod constant livrarea de motorină din România și atribuirea de compensații per hectar pentru culturile de porumb și floarea-soarelui.

La data de 16 februarie curent, fermierii protestatari au lăsat tehnica agricolă pe traseu și au plecat la Ministerul Agriculturii, unde au avut o întrevedere cu ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, dar și cu prim-ministrul Dorin Recean.

Din cauza tractoarelor, o ambulanță nu a putut ajunge în vama Leușeni, iar polițiștii au fost nevoiți să care pe targă un bărbat un kilometru, până la ambulanță.

În fața Parlamentului, fermierii au adus canistre pentru ministrul Agriculturii, în care să pună „motorina promisă de doi ani, care așa și nu a mai ajuns la destinație”.

sursa