Polițiștii din raionul Florești au descoperit sute de plante de cânepă cultivate pe un teren agricol situat în satul Cuhureștii de Jos. Suprafața este deținuta de un bărbat în vârstă de 50 de ani, care acum se află sub investigație.

Plantele au fost ridicate și predate Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertizelor Judiciare pentru analize specializate.

Potrivit legislației penale, semănatul sau cultivarea plantelor care conțin substanțe narcotice se sancționează cu amendă de până la 62.500 de lei sau cu închisoare de până la 2 ani. Descoperirea face parte din operațiunea „MAC”, desfășurată la nivel național între 1 iunie și 31 august, care are ca scop combaterea consumului și traficului de droguri de origine vegetală, depistarea și distrugerea plantelor narcotice, precum și identificarea celor responsabili.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI