Un lot impunător de marfă a fost depistat de funcționarii postului vamal Costești într-un microbuz ce se deplasa din Germania, transportând pasageri și colete neînsoțite.

La întrebarea dacă au bunuri care trebuie declarate, atât șoferul, cât și pasagerii au spus că transportă bunuri personale și alimente pentru propriul consum.

Totuși, în urma controlului detaliat, în portbagaj au fost depistate cantități comerciale de produse alimentare (32 kg), precum și parfumuri, produse cosmetice și de igienă (1.570 de unități), toate nedeclarate organului vamal.

Serviciul Vamal menționează că șoferul, un bărbat de 55 de ani cu dublă cetățenie (MD/RO), avea obligativitatea de a indica mărfurile în declarația vamală.

Drept urmare, bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar șoferul riscă să fie sancționat contravențional.

gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images

sursa