Procurorii au solicitat astăzi mandate de arestare pe numele celor 12 persoane reținute de CNA și PCCOCS pentru implicare în fraude informatice, escrocherii și spălare de bani.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!
Potrivit demersurilor, pentru nouă persoane a fost cerut arest preventiv pe un termen de 30 de zile, iar pentru alți trei învinuiți – arest la domiciliu, informează CNA.
Amintim că, pe data de 18 decembrie, CNA și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea infracțională, specializată în servicii de tip call center, membrii căreia sunt bănuiți de comiterea fraudelor informatice, spălare de bani și escrocherii în proporții deosebit de mari. În urma a 35 de percheziții, 12 persoane au fost reținute.
Sub pretextul unor servicii, bănuiții îi înșelau pe potențialii cumpărători, iar după ce intrau în posesia banilor nu mai răspundeau la apelurile victimelor.