Contracte incomplete și monitorizate formal, fundamentări insuficiente și investiții documentate necorespunzător sunt printre problemele identificate la S.R.L. „Arena Națională” de Comisia parlamentară de anchetă privind instituțiile publice.
Potrivit raportului Comisiei, deficiențele constatate în cadrul parteneriatului public-privat au generat riscuri juridice și financiare pentru interesul public și au contribuit la imposibilitatea recepției finale a complexului „Arena Chișinău”.
Instituția administrează un patrimoniu public în valoare de peste 1,2 miliarde de lei și are un capital social de aproximativ 0,9 miliarde de lei. Potrivit raportului, acesta este majorat anual din resurse publice pentru onorarea obligațiilor asumate în cadrul parteneriatului public-privat.
Comisia a constatat abateri de la cadrul normativ, inclusiv fundamentarea insuficientă a unor decizii și utilizarea unor studii care nu ar fi corespuns cerințelor aplicabile.
O altă problemă indicată în raport este caracterul incomplet al contractului. Potrivit Comisiei, acest fapt a expus interesul public unor riscuri juridice și financiare și a creat situații în care anumite obligații contractuale nu au fost îndeplinite.
Totodată, investițiile realizate în cadrul proiectului ar fi fost documentate incomplet, ceea ce, potrivit autorilor raportului, a împiedicat recepția finală a complexului.
„La S.R.L. „Arena Națională”, contractul PPP incomplet și monitorizat formal a condus la imposibilitatea recepției finale a unui obiectiv de peste 1,28 mlrd. lei, finanțat prin majorări anuale de capital din bani publici”, se arată în raportul Comisiei parlamentare de anchetă.
Concluziile și constatările Comisiei au fost remise Procuraturii Generale, potrivit documentului.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!













