După eșecul usturător din Luxemburg, acolo unde a cedat cu 0-4, naționala Moldovei a disputat a doua partida din cadrul Ligii Națiunilor.
Pe stadionul Zimbru din capitală, elevii antrenați de Alexandru Spiridon au jucat împotriva selecționatei din Belarus, transmite SubiectulZilei cu referire la Deschide.
Fotbaliștii moldoveni au avut o primă ocazie încă din startul partidei, dar șutul expediat trimis de Nicolăescu a fost parat de portarul Chernik.
Nici lovitura de cap a lui Epureanu, care a avut cea mai bună oportunitate de a deschide scorul, nu a adus vreo modificare pe tabela de marcaj, rezultatul final al partidei fiind de 0-0.
După două partide disputate, naționala Moldovei se află pe locul 3 în clasamentul grupei a doua, cu un punct la activ și golaveraj minus 4.