Cu ocazia Zilei Etniilor în Chișinău, edilul Ion Ceban a fost întrebat de presă din ce etnie vine familia sa. Ceban a punctat că aici în Chișinău este loc pentru orice tip de cultură, sub o cupolă a păcii.

„Din câte cunosc eu, neamul meu sunt toți băștinași de aici, moldoveni pe ambele familii pe care le am, pe linia mamei, pe linia tatei. Familia Ceban vine de la familia Ciobanu, după care a fost modelat de-a lungul anilor”, a declarat Ceban, întrebat din ce etnie vine familia sa.

Primarul a subliniat că diversitatea culturală este o bogăție pe care trebuie să o păstrăm. „Important este că suntem aici cu toții la acest eveniment extraordinar, cu oamenii atâți de diverși, cu tradiții atât de diverse, culturi, valori, obiceiuri. Cu toții să ne simțim bine, aici, acasă în Republica Moldova în Chișinău”, a spus Ceban.

Ceban a menționat că, în ultimii ani, bugetul pentru sprijinirea comunității etnice a fost majorat de 10 ori. “Suntem într-o relație extrem de bună cu toată lumea și facem proiecte comune împreună. O să creștem aceste proiecte în mulțimii ani, am mai spus-o, vrem să facem și o casă a naționalităților. Vrem să trăim într-o prietenie și să ne ajutăm reciproc”, a declarat Ceban.

În încheiere, primarul a subliniat că municipiul Chișinău este Casa Tuturor. „Aici suntem egali, indiferent de etnie, religie sau orientare politică. Dorim ca toți locuitorii capitalei noastre să se simtă ca acasă”, a spus Ceban.