Partidul MAN este dedicat creării unui viitor mai bun pentru toți, indiferent de vârstă. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban.

„Ieri, am avut o întâlnire cu membrii prețioși ai comunității noastre MAN Chișinău. Persoanele în etate, cu experiență, ne oferă sfaturi asupra noilor aspirații. Partidul MAN, este dedicat creării unui viitor mai bun pentru toți, indiferent de vârstă”, a declarat Ceban într-o postare pe Facebook.

El a spus că întâlnirea a fost o oportunitate pentru a discuta cu membrii comunității despre provocările și oportunitățile cu care se confruntă municipiul Chișinău.

„Am discutat despre importanţa implicării comunității în procesul de luare a deciziilor. Am subliniat că împreună putem construi un viitor mai bun pentru orașul nostru”, a mai spus Ceban.

Primarul general a mulțumit membrilor comunității MAN pentru susținerea lor.

„Sunt recunoscător pentru susținerea tuturor. Împreună construim!”