Încă un gest frumos pentru consolidarea relațiilor de prietenie între Primăria Chișinău și Republica Armenia. Primarul General al Capitalei informează că, astăzi, 18 mai, Bustul lui Manuc Bei Mirozoian a ajuns la Primăria din Erevan.

,,Sculptura realizată de Veaceslav Jigliţchi, cetățean de onoare al municipiului Chișinău, va fi instalată în scuarul din strada Moldovakan din Erevan, Armenia. Primăria Chișinău are o relație frumoasă de colaborare cu Armenia”, a menționat edilul.

Inițial, despre acest lucru, Ion Ceban a menționat la finalul întrevederii cu conducerea Primăriei din Erevan, întîlnire, care a avut loc joi, 16 mai, și în cadrul căreia au fost abordate subiecte de interes comun pentru cele două capitale.

O delegație din cadrul Primăriei Capitalei, în frunte cu Primarul General, Ion Ceban, efectuează în aceste zile o vizită oficială în Armenia, agenda edilului fiind foarte încărcată, inclusiv cu întâlniri oficiale, și anume: cu autoritățile locale din Erevan, cu ministrul Muncii și Protecției Sociale din Armenia, Narek Mkrtchyan și cu deputații armeni din Grupul de Prietenie Republica Moldova – Republica Armenia.

Totodată, în cadrul vizitei din Erevan, reprezentanții Primăriei Capitalei au participat și la Reuniunea anuală a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, respectiv la Forumul de Business, unde Chișinăul a câștigat două mențiuni, Premiul mare pentru cea mai bună componentă digitală din cadrul Proiectului „Reabilitarea râului Bîc și protecție împotriva inundațiilor” și medalia de argint, la categoria reziliență climaterică, în cadrul competiției proiectelor BERD”.