Și în acest an, locuitorii municipiului Chișinău, și nu doar, se vor putea bucura de sezonul estival la ei acasă. Primarul General al Capitalei, Ion Ceban, a anunțat astăzi, 3 mai, că, în prezent, toate plajele din oraș sunt în proces de amenajare pentru perioada caldă a anului.
„Primăria Chișinău instalează noi șezlonguri pentru confortul cetățenilor pe malul lacurilor. Rugăm părinții să fie precauți și să nu lase copiii fără supraveghere”, mai menționează edilul.
De asemenea, pentru siguranța oamenilor, serviciile municipale vor dispune analizarea probelor sanitare atât la nisipul de pe plajă, cât și la apa din bazinele acvatice. Astfel de acțiuni, împreună cu cele de salubrizare, vor fi efectuate pe durata sezonului estival 2024, asigură Primăria Municipiului Chișinău.