Prima licitație pentru reabilitarea și restaurarea clădirii Primăriei municipiului Chișinău nu a avut niciun participant. Despre situație a vorbit primarul general, Ion Ceban, care susține că astfel de proiecte sunt mai complexe și necesită mai multe tentative de lansare.
Potrivit edilului, situații similare au fost întâlnite și în cazul altor proiecte importante ale municipalității, precum elaborarea Planului Urbanistic General și reparația podului Mihai Viteazul, unde primele proceduri de achiziție nu au atras ofertanți.
„Știm că, la astfel de lucrări, este mai complicat, la fel ca în cazul Planului Urbanistic General și al podului Mihai Viteazul, când, după mai multe tentative de lansare a licitațiilor, nu a participat nimeni. Iar acum avem și podul Mihai Viteazul reparat, și PUG în elaborare. Mergem înainte”, a declarat Ion Ceban.
Primarul a precizat că, în paralel cu procesul de selectare a unui antreprenor pentru restaurarea clădirii, în curtea Primăriei Chișinău sunt desfășurate lucrări de schimbare a rețelelor edilitare.
Clădirea Primăriei Chișinău este una dintre construcțiile istorice ale Capitalei, iar proiectul de reabilitare prevede intervenții pentru restaurarea și conservarea acesteia.













