Președintele țării, Igor Dodon, i-a mulțumit poporului român pentru ajutorul acordat în perioada de criză.
„Prietenul la nevoie se cunoaște.
Vreau să aduc mulțumiri speciale poporului român și personal președintelui României, Klaus Iohannis, pentru suportul acordat Republicii Moldova.
Suntem recunoscători pentru acest ajutor umanitar binevenit, în valoare de 3,5 milioane de euro, care presupune 500 mii de măști, 50 mii de combinezoane și un set important de medicamente. Totodată, cel mai valoros ajutor pentru noi în această perioadă sunt medicii români care au ajuns ieri la Chișinău pentru a ne oferi o mână de sprijin în lupta împotriva Covid-19.
Așa cum am menționat și în emisiunea mea, „Președintele Răspunde”, în aceste vremuri grele noi apreciem în mod aparte suportul care vine din partea vecinilor și partenerilor Republicii Moldova, înțelegând că și aceste țări trec prin propriile perioade dificile.
Știu că România a fost mereu alături de noi, iar țările noastre sunt legate nu doar prin spațiul geografic și cultural comun, dar și prin aceeași viziune de modernizare și dezvoltare în spirit european.
Consider că ceea ce contează cu adevărat în dialogul dintre ambele state este accentul pe bunăstarea și securitatea cetățenilor noștri, departe de zona tipic geopolitică. Iar astfel de momente de întrajutorare arată că frații noștri de peste Prut sunt săritori la nevoie, sunt adevărați parteneri strategici ai Republicii Moldova și noi, din partea noastră, vom opta în continuare pentru consolidarea acestor bune relații în toate domeniile.”, se arată în mesajul președintelui.