Consultările lansate de către președintele Maia Sandu cu societatea civilă, pentru a găsi o soluție privind depășirea crizei politice, sunt criticate de către experți. Doctorul habilitat în științe politice, Aurelia Peru, califică aceste acțiuni drept PR politic.
“Societatea civilă (ONG-urile) poate înlocui instituțiile puterii în stat? În fiecare zi câte o „surpriză”. Cineva îmi zice cât durează campania prezidențială în RM?”, a scris Peru pe Facebook.
În replică, avocatul și fiica umoristului Gheorghe Urshi, Laura Urshi, s-a întrebat dacă la aceste consultări Maia Sandu a invitat vreun constituționalist respectabil din țara noastră. Iar deputatul din primul Parlament și semnatarul Declarației de Independență a Republicii Moldova, Andrei Țurcanu, a fost destul de dur în comentariile sale față de activitatea președintelui Maia Sandu.
“Asta nu mai e campanie prezidențială, sunt, se pare, turbulențele incontrolabile ale climaxului”, a scris Țurcanu în comentarii la postarea Aureliei Peru.