Un autoturism încărcat cu țigări și alcool, pentru care șoferul nu a putut prezenta documentele necesare, a fost depistat de polițiștii de frontieră în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Leova.
Cazul a fost înregistrat la sfârșitul săptămânii trecute pe direcția localității Tochile-Răducani. Patrula Poliției de Frontieră a oprit în trafic un autoturism cu numere de înmatriculare moldovenești, care era condus de un conațional de 31 de ani, locuitor al raionului Cimișlia.
„În urma verificării șoferului și a controlului vehiculului, polițiștii de frontieră au descoperit mai multe cutii și genți, atât în salonul mașinii, cât și în portbagaj. La examinarea acestora, au fost depistate 23 de sticle cu alcool fără etichete și 1.120 de pachete de țigări cu timbru de acciz autohton. Pentru întreaga cantitate de bunuri, șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență”, comunică IGPF.
Astfel, cele 22.400 de țigarete și 46 de litri de alcool au fost ridicate și depozitate până la elucidarea circumstanțelor.