O nouă ședință în dosarul fostului lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, are loc luni, 12 octombrie, la Curtea de Apel Chișinău. Acesta participă la examinarea apelului prin videoconferință, după ce instanța a respins solicitarea apărării de a-l aduce fizic în sala de judecată.

În timpul conexiunii video, Plahotniuc a apărut în fața camerei cu o servietă, din care a scos mai multe documente. Acesta avea alături și un pahar de carton pentru cafea.

Avocatul său, Lucian Rogac, a insistat ca fostul politician să fie escortat la instanță. Apărătorul a reiterat cererea formulată anterior de clientul său, care și-a exprimat dorința de a participa personal la toate ședințele de judecată. Magistrații au respins solicitarea și au decis ca Plahotniuc să participe în continuare prin videoconferință.

Vladimir Plahotniuc a fost condamnat, pe 22 aprilie, la 19 ani de închisoare într-un penitenciar de tip închis, în dosarul fraudei bancare. Pedeapsa este cu șase ani mai mică decât cea solicitată de procurori.

Fostul lider democrat nu a fost prezent la pronunțarea sentinței. Ulterior, avocatul său a anunțat că apărarea va contesta hotărârea, pe care o consideră ilegală și neîntemeiată.

„Echipa de apărare a lui Vladimir Plahotniuc respinge categoric sentința pronunțată astăzi și o califică drept profund ilegală, vădit netemeinică și incompatibilă cu standardele minime ale unui proces echitabil. Apărarea va formula apel și va uza de toate căile legale interne și internaționale pentru anularea acestei sentințe”, a declarat Lucian Rogac într-un mesaj publicat pe Facebook.

Procuratura Anticorupție a contestat, la rândul său, sentința, considerând că pedeapsa aplicată este prea blândă. Acuzatorii solicită anularea parțială a hotărârii, rejudecarea cauzei și condamnarea lui Plahotniuc la 25 de ani de închisoare.

Fostul politician susține că dosarul în care a fost condamnat ar avea motivații politice. Acesta a anunțat că intenționează să conteste decizia primei instanțe, inclusiv prin recurgerea la mecanisme juridice europene și internaționale.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!