Partidul Liberal a demarat procedura de suspendare din funcție a președintelui Igor Dodon și inițierea unui referendum privind alegeri anticipate. Despre aceasta a anunțat Mihai Ghimpu într-o conferință de presă susținută astăzi.

Mihai Ghimpu și-a argumentat decizia prin faptul că Igor Dodon a încălcat Constituţia şi Codul Penal atunci când l-a felicitat pe noul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.

„Prin acest mesaj de felicitare dânsul a demonstrat că reprezintă interesele altui stat decât Republica Moldova. Noi nu vom admite în calitate de șef al statului un președinte care promovează interesele Federației Ruse. Până acum nimeni nu a felicitat și nu a recunoscut un președinte autoproclamat în stânga Nistrului, nici măcar Federația Rusă. Din acest motiv inițiem procedura de demitere a șefului statului”, a spus Mihai Ghimpu.

Mai mult, Ghimpu speră să fie susținut și de către colegii săi din alianța de guvernare, întrucât, potrivit Constituției, procedura trebuie inițiată de o treime din deputați, adică 34 de parlamentari. „Noi în fracțiunea PL nu avem acest număr de deputați. Dar mizăm pe sprijinul celorlalți colegi. De astăzi începem să cerem susţinerea colegilor nostri”, a declarat la o conferinţă de presă Mihai Ghimpu.

Replica președinției nu s-a lăsat mult așteptată. Purtătorul de cuvât al președintelui Igor Dodon a declarat că Șeful Statului este pregătit să dea raportul în fața cetățenilor și este sigur că va fi susținut de majoritatea oamenilor. Mai mult, Ceban a calificat declarațiile lui Mihai Ghimpu drept „unele cu iz, mai curând, electoral decât politic”. „Le considerăm o tentativă de a-și reabilita raitingul politic minor la care a ajuns de-a lungul anilor de pe urma unor actiuni contrare așteptărilor cetățenilor și propriilor alegători”, a declarat Ion Ceban.