Peste 800 de cupluri s-au căsătorit, duminică, la o biserică din Africa de Sud, evenimentul fiind una dintre cele mai mari ceremonii din ţară de după startul pandemiei de coronavirus, relatează Reuters.
International Pentecost Holiness Church binecuvântează uniunile poligame, care sunt comune în unele comunităţi africane, iar biserica spune că aceste uniuni sunt autorizate de Biblie, informează News.ro.
Ceremonii comune de căsătorie au loc de trei ori pe an – de Paşte, în decembrie şi în septembrie, când se se marchează anii trecuţi de la înfiinţarea bisericii respective în 1962.
Lebogile Mamatela, 38 de ani, angajată la stat care a devenit duminică a doua soţie a tatălui copilului ei, a declarat că este foarte fericită: “Este o zi specială, sunt foarte fericită”.
Actualele soții își ajută soții
Noul ei soţ, Roto Mahluku, 40 de ani, s-a alăturat bisericii în 1993. El s-a căsătorit cu prima soţie, Ditopa Mahluku, în urmă cu 16 ani. Cei doi au trei copii.
Ditopa (37 de ani) consideră că a doua căsătorie a soţului ei este „împlinirea a ceea ce Dumnezeu a creat pentru noi, împlinirea scripturii care spune că femeile se vor înclina spre un singur bărbat”.
Soţiile actuale au purtat ţinute colorate la ceremonia de la biserica situată la 100 de kilometri nord de Johannesbuurg. Miresele care s-au căsătorit prima dată au purtat rochii albe.
International Pentecost Holiness Church are aproximativ 3 milioane de adepţi în Africa de Sud.