În primele opt luni ale anului 2024, un număr tot mai mare de persoane s-au plâns autorităților că le-a fost încălcată confidențialitatea din cauza instalării camerelor de supraveghere de către persoane fizice. Dintre cele 730 de petiții primite de Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP), majoritatea vizează aceste camere.
Potrivit autorităților, camerele instalate de persoane fizice creează disconfort, spre deosebire de cele montate de instituțiile statului. Al doilea motiv frecvent în plângerile cetățenilor este accesul neautorizat la datele personale, comis de persoane fizice, juridice și uneori chiar de instituții publice.
De la începutul anului, CNPDCP a primit 730 de petiții privind încălcarea dreptului la confidențialitate, un număr semnificativ mai mare față de anul 2023. În 94% din cazurile ajunse în instanță, persoanele care au reclamat violarea intimității au câștigat procesele.
În 2023, numărul plângerilor pentru prelucrarea ilegală a datelor cu caracter personal a fost de 1.096. În perioada ianuarie-august 2024, au fost înregistrate deja 730 de cazuri, dintre care aproape 500 sunt legate de utilizarea camerelor video amplasate de persoane fizice, care prelucrează neautorizat informații confidențiale. Față de anul trecut, această problemă a devenit cea mai frecventă plângere.
Citește mai departe pe anticorupție.md.