Peste 6.000 de elevi din toate raioanele Republicii Moldova au beneficiat, în perioada vacanței de Paște, de lecții gratuite de matematică, în cadrul Programului Național de Remediere destinat elevilor din clasa a IX-a. Inițiativa este lansată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și are drept scop pregătirea elevilor pentru examenul național din vara acestui an.

Potrivit MEC, programul prevede 40 de ore gratuite de matematică, desfășurate în centre special amenajate pe întreg teritoriul țării.

Cel mai mare număr de participanți – 1.311 elevi – s-a înregistrat în municipiul Chișinău, unde au fost deschise cinci centre de pregătire.

Elevii înscriși au semnat un angajament de participare activă, iar prezența lor este monitorizată de direcțiile raionale de învățământ.

„Feedback-ul din partea elevilor este foarte pozitiv. Aceștia apreciază metodele interactive și utilizarea platformelor digitale, care contribuie la o mai bună înțelegere a conținutului și la creșterea încrederii în sine”, a menționat Lucia Argint, șefă de secție în cadrul MEC și coordonatoare a programului.

La rândul său, Valentina Olaru, secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării, a subliniat importanța acestei inițiative:
„Prin acest program, transmitem un mesaj clar: elevii nu sunt singuri în fața provocărilor. Împreună cu profesorii și cu sprijinul autorităților locale, le oferim șanse reale de a-și consolida cunoștințele și încrederea în propriile forțe. Este o investiție în viitorul fiecărui copil și în calitatea educației din Republica Moldova.”

Activitățile de remediere vor continua până pe 31 mai 2025. Ulterior, va fi organizat un proces de evaluare care va contribui la îmbunătățirea edițiilor viitoare ale programului.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI