De la începutul lui aprilie, numărul de polițe medicale achitate de cetățeni a crescut de șapte ori. Despre aceasta a vorbit președintele țării, Igor Dodon, după ședința Centrului Unic de Comandă. 

“În 13 zile a lunii aprilie 2020, au fost procurate 2100 de polițe medicale. Vreau să vă amintesc, toți ce care intră în țară semnează o declarație pe propria răspundere că vor cumpăra polița în decurs de 72 de ore”, a spus Igor Dodon.

Amintim că la inițiativa președintelui țării, Comisia pentru Situații Excepționale a decis ca toți cetățenii, care vin în Republica Moldova, să-și cumpere polița de asigurare medicală. Procedura este valabilă pe perioada stării de urgență și vine să ajute sistemul medical din țară, care luptă pe prima linie cu COVID-19.