Din cauza a zeci de alarme false cu bombă făcute de la începutul anului, la telefon sau prin e-mail, care au panicat populația și au blocat activitățile unor instituții și agenți comerciali, Ministerul Afacerilor Interne a înaintat o inițiativă de modificare a Codului penal cu privire la infracțiunea de „comunicare mincinoasă cu bună știință despre actul de terorism”, art. 281, Cod penal.
În scopul descurajării fenomenului de anunțare a minării unor clădiri, Ministerul Afacerilor Interne propune sporirea pedepsei cu închisoare și mărirea amenzilor pentru astfel de fapte. Dacă până în prezent, anunțul cu bombă era pedepsit cu închisoarea de până la 2 ani, propunerea de modificare a Codului penal prevede ca pedeapsa să fie cuprinsă între 2 și 5 ani de închisoare, iar plafonul amenzilor să crească începând cu 50 de mii de lei, până la un maxim de 150 de mii de lei.
De asemenea, potrivit unui comunicat al MAI, articolul în redacție nouă a Codului penal, prevede mai multe circumstanțe agravante pentru această faptă (alin.2 și 3) în care pedepsele ajung până la maximum 12 ani de lipsire de libertate.
Inițiativă de modificare a Codului penal cu privire la „comunicare mincinoasă cu bună știință despre actul de terorism” a fost luată ca urmare analizelor efectuate de sistemul afacerilor interne, care au arătat că:
– numărul alarmelor false cu bombe a crescut în ultimele 3 luni ale acestui an, doar de la începutul lunii iulie fiind înregistrate 106 apeluri;
– populația este îngrijorată și are sentimente de nesiguranță atunci când au loc evacuări pentru controlul antiterorist efectuat de forțele de poliție;
– costurile generate de numărul mare de intervenții de control antiterorist sunt foarte mari și se estimează la zeci de mii de lei;
– numărul angajaților ministerului afacerilor interne implicați în control antiterorist și în investigarea cazurilor de alarmare falsă cu bombe, doar de la începutul lunii iulie 2022, a crescut cu circa 58%.
Inițiativa de modificare a articolului din Codul penal în cauză are drept scop descurajarea celor care comit astfel de fapte și conștientizarea în rândul populației, că alarmele cu bombă sunt fapte care se pedepsesc prin lege. De fiecare dată când sunt date astfel de anunțuri, sunt mobilizate mai multe forțe de poliție, traficul rutier se blochează, activitățile instituționale și cele economice sunt oprite pentru câteva ore.
Liniile pentru apel de urgență 112 sunt blocate cu astfel de anunțuri, astfel încât se mărește perioada de intervenție pentru cazuri reale de accidente, nevoi medicale și alte urgențe în care viețile oamenilor sunt puse în pericol. Propunerea de modificare a Codului penal a fost transmisă Cancelariei de stat care, conform prevederilor legale, o va înainta Parlamentului Republicii Moldova spre adoptare, cu următorul cuprins:
Articolul 281. Comunicarea mincinoasă cu bună-știință despre actul de terorism
(1)Comunicarea mincinoasă cu bună-știință despre pregătirea unor explozii, incendieri sau a altor acțiuni care periclitează viața oamenilor se pedepsește cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unități convenționale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani
(2)Acțiunile prevăzute la alin.(1):
a) săvârșite de două sau mai multe persoane;
b) care au cauzat daune în proporții mari intereselor publice sau drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice;
c) soldate cu împiedicarea activității întreprinderii, instituției ori organizației;
d) care au cauzat sau putea să cauzeze daune intereselor securității statului. se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 7 ani.
(3)Acțiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) săvârșite:
a) de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală;
b) în condițiile stării de urgență, de asediu și de război. se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 12 ani.”.
Inspectoratul General al Poliției va prezenta în zilele următoare rezultatele analizei fenomenului infracțional cu privire la anunțurile false cu bombă.