Polițiștii de frontieră au identificat patru cazuri de utilizare a documentelor cu indici se falsificare în cadrul verificărilor de control pe Aeroportul Internațional Chișinău și în punctele de trecere a frontierei Cahul-Oancea și Leușeni-Albița.
Primul caz a fost înregistrat la cursa Istanbul-Chișinău. Un cetățean în tranzit spre Marea Britanie a prezentat un pașaport aparent emis de autoritățile britanice. Controlul suplimentar a evidențiat indicii de falsificare ale documentului. În bagajul de mână a fost descoperit un alt pașaport, emis de autoritățile sudaneze, care corespundea identității reale a persoanei.
Al doilea caz a fost consemnat la cursa Chișinău-Hamburg. În urma verificărilor suplimentare, polițiștii de frontieră au depistat un permis de conducere moldovenesc falsificat. Acesta se afla în bagajul de mână al unui pasager.
Al treilea caz a avut loc la PTF Cahul-Oancea. Polițiștii de frontieră au identificat un permis de conducere cu însemnele autorităților din România, ascuns într-un plic deținut de un pasager al unei rute ocazionale pe direcția Republica Moldova – Italia.
Potrivit oamenilor legii, documentul prezenta semne clare de falsificare, iar persoana a declarat că urma să-l predea unei persoane necunoscute la destinație.
Al patrulea caz a fost înregistrat la PTF Leușeni- Albița. În urma verificărilor suplimentare în linia a doua, un permis de conducere moldovenesc falsificat a fost descoperit în portmoneul unui cetățean. Acesta a fost depistat în timp ce călătorea pe direcția România – Moldova.
Astfel, toate documentele cu indicii de falsificare au fost ridicate și transmise către laboratorul criminalistic al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră pentru expertiză, iar cercetările continuă pentru stabilirea circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.
În context, Poliția de Frontieră a venit cu un șir de recomandări către cetățeni:
- Utilizați doar documente autentice, emise de autoritățile competente. Falsificarea și utilizarea documentelor false constituie infracțiuni grave și atrag răspunderea penală.
- Verificați actele înainte de utilizare prin instituțiile abilitate.
- Raportați orice suspiciune sau neregulă către autoritățile de frontieră.
Linia verde a Poliției de Frontieră – 022 259 717 – este disponibilă pentru orice sesizări și informații privind activitățile ilegale la frontieră.