Deputata PAS, Galina Sajin, a inițiat o petiție prin care cere eliminarea obligației autoizolării timp de 14 zile pentru cetățenii Republicii Moldova care vin din statele cu rată mică de infectare cu covid-19. Aceasta urmează a fi adresată premierului Chicu.
Totodată, autorii menționează că pe de altă parte, încă de la începutul lunii iunie, statele europene au început să relaxeze restricțiile pentru statele în care pandemia este gestionată bine și în care sunt puține cazuri de infectare cu Covid-19 raportat la populație.
„Acele state au fost incluse în așa-numite “liste verzi”, iar pentru persoanele care vin din țările respective a fost exclusă măsura autoizolării. Astfel de practici au fost adoptate de România, Bulgaria, Ungaria, Austria, Italia, Franța, Germania ș.a Considerăm că, prin menținerea obligației de autoizolare timp de 14 zile la intrarea în țară pentru persoanele care vin din orice alt stat, drepturile noastre sunt limitate excesiv. Crearea listei verzi este o soluție optimă și pentru Republica Moldova, care corespunde riscurilor existente, având în vedere rata mică de infectare cu covid-19 în alte state și situația mult mai bună decât în Republica Moldova”, susține autoarea petiției.
Astfel, aceasta și peste două sute de semnatari solicită:
– elaborarea unei
liste verzi a statelor care gestionează bine pandemia și au puține cazuri de
infectare cu covid-19;
– introducerea excepției de la măsura autoizolării timp de 14 zile pentru
cetățenii Republicii Moldova care vin din statele incluse în lista verde.