Majoritatea parlamentară PAS a inclus în ordinea de zi a ședinței Parlamentului de astăzi, 21 octombrie, a proiectului de lege, care oferă majorității legislative să schimbe componența actuală a Consiliului Audiovizualului, dar și conducerea Companiei Publice Teleradio Moldova. Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au cerut amânarea proiectului pentru discuții publice și expertiză internațională, dar PAS a respins propunerea.

“Rugăm neincluderea acestui proiect de Lege, ori și societatea civilă din domeniul mass-media insistă să fie discutat și apoi supus examinării în plen. Este un proiect sensibil. Este vorba despre Teleradio Moldova, instituție în care oamenii au luptat ca ea să nu fie supusă unui control politic”, a declarat vicepreședintele comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, deputatul PSRM, Adela Răileanu.

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor insistă ca proiectul să fie expertizat de Consiliul Europei, UE, OSCE în domeniul mass-media, dar și de către experții naționali care au elaborat acest Cod.