Parlamentul European (PE) recunoaşte Mitropolia Basarabiei ca ”victimă a represiunii sovietice”. Prevederea a fost oficializată într-o rezoluție prin care se cere inițierea negocierilor de aderare cu Republica Moldova, care a fost votată joi, transmite PE într-un comunicat preluat de Agerpres.

Eurodeputaţii cer Consiliului Uniunii Europene să aprobe iniţierea negocierilor de aderare cu Republica Moldova, informează vineri Radio Chişinău. „Parlamentul European ia act de faptul că Mitropolia Ortodoxă a Basarabiei, abolită de autorităţile sovietice în semn de răzbunare, a fost recunoscută oficial în 2002, în urma unei hotărâri a Curţii Europene a Drepturilor Omului; recunoaşte Mitropolia Ortodoxă a Basarabiei ca victimă a represiunii sovietice’, se arată în comunicatul Parlamentului European.

Parlamentul European a adoptat joi, la Strasbourg, o rezoluţie prin care îşi reafirmă angajamentul faţă de viitoarea aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană şi cere ca negocierile cu Chişinăul să fie lansate înainte de sfârşitul anului, informează un comunicat al PE.

Prin statut, teritoriul Mitropoliei Basarabiei este cel al Republicii Moldova. Mitropolia Basarabiei a fost creată după Marea Unire de la 1918 prin ridicarea Arhiepiscopiei de Chişinău la rangul de Mitropolie.

Decizia înfiinţării a fost luată în Sinodul Bisericii Ortodoxe Române din 15 noiembrie 1923. În timpul ocupaţiei sovietice din 1940-1941, şi mai apoi sub regim sovietic din 1944 până în 1992, Mitropolia Basarabiei şi-a încetat activitatea, fiind înlocuită cu structură necanonică – Eparhia Chişinăului, sub autoritatea Patriarhiei Moscovei şi a întregii Rusii.

Biserica Ortodoxă Română (BOR) nu a recunoscut niciodată trecerea Basarabiei sub autoritatea canonică Patriarhiei Ruse.

Mitropolia Basarabiei a fost înregistrată oficial de guvernul Republicii Moldova la 30 iulie 2002 după zece ani de prigoană din partea autorităţilor de stat şi a clericilor din jurisdicţia Patriarhie Ruse, conform site-ului oficial al Mitropoliei Basarabiei.

Sursa: digi24.ro