Personalul medical, care s-a infectat de COVID la locul de muncă, va primi indemnizația unică de 16 mii de lei doar în cazul în care va fi vaccinat. Despre aceasta deputatul PAS Dan Perciun a anunțat în plenul Parlamentului. S-a întâmplat în timp ce Vladimir Odnostalco, deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, s-a arătat indignat de faptul că Guvernul a anulat prevederea introdusă în 2020 de către PSRM.
„Azi această indemnizație va continua să fie achitată tuturor medicilor vaccinați, care se îmbolnăvesc de COVID. Este o precizare importantă”, a declarat Dan Perciun. Amintim că în 2020, la inițiativa ex-președintelui țării, Igor Dodon, personalul medical care se infecta la locul de muncă primea o indemnizație unică de 16 mii de lei. Recent, s-a aflat că în ultimele luni, mai mulți lucrători din Sănătate nu au primit acești bani, asta chiar dacă ministerul Finanțelor a alocat sumele necesare.