Studenții din R. Moldova care sunt în căutarea unei experiențe internaționale pot obține o bursă academică la o universitate din Suedia. Oportunitatea este destinată masteranzilor din 41 de țări, printre care și R. Moldova. Institutul Suedez oferă burse cu normă întreagă, pentru unul sau doi ani academici.
Prin intermediul acestei burse, Institutul Suedez își propune să dezvolte o rețea de viitori lideri globali care să contribuie la evoluția Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă și să impulsioneze dezvoltarea țărilor de origine din care vin studenții.
Viitorii bursieri vor avea posibilitatea să aleagă dintre cele peste 700 de programe de masterat predate în limba engleză.
Bursa este deschisă pentru candidați o singură dată pe an, pentru studiile de masterat care urmează să înceapă în luna septembrie a acestui an.
Candidați eligibili pentru bursă:
- Să fiți cetățean al uneia dintre cele 41 de țări de origine (R. Moldova se regăsește în această listă);
- Să aplicați pentru un program de master care este eligibil în lista celor oferite de Institutul Suedez;
- Viitorul bursier este obligat să achite taxe de școlarizare la universitatea la care urmează să fie admis:
- Candidatul trebuie să dețină o experiență de lucru demonstrată;
- Să demonstreze implicarea și deținerea unei experiențe, prin prisma angajatorului, de la locul în care activează sau să dea dovadă de implicare în societățile civile.
Ce include bursa
Bursa pentru profesioniștii globali este o bursă competitivă, finanțată complet, care include:
- acoperire completă a taxei de școlarizare. Taxa este plătită direct de către Institutul Suedez la începutul fiecărui semestru;
- valoarea bursei este de 12.000 de coroane suedeze și va acoperi cheltuielile de trai pe toată perioada de studiu;
- asigurarea medicală;
- un grant de călătorie în valoare de 10.000 de coroane suedeze pentru masteranzii din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, R. Moldova și Ucraina. Aceasta este o plată unică și nu se aplică studenților care locuiesc deja în Suedia;
- statutul de membru la Rețeaua Institutului Suedez pentru viitorii profesioniști globali – o platformă care vă ajută să vă dezvoltați profesional și să construiți o rețea în timp ce vă aflați în Suedia;
- după ce perioada de bursă s-a încheiat, deveniți membru al Rețelei Alumni din cadrul Institutului Suedez. În calitate de membru, aveți oportunitatea să creați rețele și să aveți parte de o dezvoltare profesională continuă.
Actele necesare pentru obținerea bursei:
- CV-ul. Acesta nu trebuie să depășească trei pagini și să fie realizat conform șablonului furnizat de Institutul Suedez;
- Dovada experienței de muncă și de conducere. Trebuie să utilizați șablonul furnizat de Institutul Suedez pentru dovada experienței de muncă și de conducere 2024/2025;
- Două scrisori de referință:
- O copie a pașaportului sau a buletinului de identitate;
- O scrisoare de motivație.
Aproximativ 700 de programe de master predate în limba engleză sunt eligibile pentru această bursă, care acoperă programe în domeniile umaniste, științe agricole, medicină și sănătate publică, științe naturale, științe sociale și tehnologie.
Solicitanții din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, R. Moldova sau Ucraina trebuie să poată prezenta dovada experienței de muncă. Nu există nicio cerință privind numărul de ore, cu toate acestea, aplicanții cu mai multă experiență vor avea prioritate.
Solicitanții moldoveni cu dublă cetățenie în România pot solicita o bursă chiar dacă sunt cetățeni ai UE și trebuie să precizeze cetățenia care este eligibilă pentru bursă atunci când aplică.
Date cheie:
- 16 octombrie – 15 ianuarie: aplicați la programele de master suedeze prin admiterea universitară;
- noiembrie: sunt publicate documentele de aplicare a bursei;
- 12-28 februarie: portalul de înscriere pentru bursă este deschis;
- 21 martie: ziua anunțului de admitere la universitate;
- 25 aprilie: ziua anunțării burselor.
Termenul-limită pentru expedierea dosarelor este 15 ianuarie. Pentru a beneficia de bursă, vă puteți înregistra aici.