Moldovenii din diferite colțuri ale lumii se grăbesc încă să ajungă acasă. O parte dintre ei, prognozează experții, ar putea rămâne în Republica Moldova. Expertul în domeniu imobiliar Oleg Luchian a declarat într-un interviu pentru Sputnik Modova, că deja sunt persoane revenite în țară care apelează la agențiile imobiliare în interesul de a-și achiziționa o locuință acasă.

”Vreau să vă dau un exemplu, am fost telefonat de un client proaspăt revenit din UE, care s-a interesat să cumpere un imobil în Moldova, chiar dacă are o locuință peste hotare. Cel mai probabil, mulți conaționali de-ai noștri vor dori să aibă o locuință paralel, adică și în înafara țării, dar și în Republica Moldova” spune Oleg Luchian.

Și economistul Roman Chircă admite un astfel de scenariu. Expertul menționază că în momentul în care în UE criza se va acutiza, atunci moldovenii își vor revizui prioritățile în ceea ce ține de domiciul permanent.

”În momentul în care criza în Europa se va acutiza, zeci de mii de moldoveni vor decide să se restabilească în Republica Moldova și, respectiv, vor purcede la achiziționarea imobilelor”, a declarat Roman Chircă.

Volumul tranzacțiilor imobiliare a atins în 2019 un record absolut pentru Republica Moldova. Au fost vândute în total 28.674 apartamente – mult peste cele mai optimiste prognoze realizate anterior. Astfel, în 2019 piața imobiliară a crescut cu peste 40%. Este vorba de o creștere fără precedent.