„Operatorul Pieței de Energie M” urmează să gestioneze piața de energie electrică din Moldova. Compania este filiala OPCOM din România.

Proiectul a fost supus consultărilor publice și urmează să fie aprobat de cabinetul de miniștri. Conform documentului, „se desemnează Societatea cu Răspundere Limitată „Operatorul Pieței de Energie M” în calitate de operator al pieței de energie electrică, responsabil pentru crearea și funcționarea piețelor organizate de energie electrică”.

Operatorul pieței va avea responsabilitatea să gestioneze și să faciliteze tranzacțiile și operațiunile pe piața de energie electrică, asigurându-se o aprovizionare mai bună cu energie și optimizând utilizarea resurselor disponibile, dar și promovarea concurenței. Acesta va stabili și aplica reguli echitabile, pentru a crea „un mediu de piață în care toți participanții au șanse egale de a concura, ceea ce poate duce la prețuri
mai competitive pentru consumatori”, potrivit notei informative a proiectului.

„Pe parcursul ultimilor ani piețele de energie administrate de către societatea „OPCOM” SA în România s-au evidențiat prin rezultate remarcabile, reflectate atât prin creșterea continuă a cantităților tranzacționate, sprijinind consolidarea prețului spot ca punct de referință pentru tranzacționarea energiei pe termen lung, cât și prin existența semnalelor de preț convingătoare pentru diferite orizonturi de tranzacționare. Aceste realizări au fost posibile datorită interesului real al participanților la piața energiei în utilizarea mediilor organizate furnizate de către SA „OPCOM””, se arată în document.

Despre deschiderea unei filiale a OPCOM în Republica Moldova s-a aflat în mai 2023. Anunțul a fost făcut atunci de Victor Parlicov, care preciza atunci că Energocom are filială la București.

Fililală OPC Republica Mold… by Realitatea.md