Polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) au desfășurat în ultimele zile acțiuni pe întreg teritoriul Republicii Moldova, vizând identificarea și documentarea persoanelor implicate în consumul și deținerea de substanțe interzise.
În cadrul acestor intervenții, pe strada Vasile Alecsandri din Chișinău a fost depistat un bărbat de 31 de ani care avea asupra sa mai multe pachețele cu PVP („sare”). Un alt caz similar a fost înregistrat pe strada Ghioceilor, unde un bărbat de 41 de ani a fost găsit în posesia aceleiași substanțe.
Pe parcursul operațiunii, polițiștii au identificat și mai multe persoane aflate în stare de ebrietate narcotică. Două cazuri au fost raportate la Bălți, vizând bărbați de 31 și 39 de ani, un caz la Ungheni, iar alte două persoane la Criuleni.
În Chișinău au fost documentate șase persoane, cinci bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 36 și 47 de ani, depistate sub influența substanțelor interzise.
Reprezentanții INSP au subliniat că aceste situații reprezintă un risc major pentru siguranța publică și afectează ordinea socială, precizând că acțiunile de prevenire și combatere vor continua la nivel național.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI













