Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a unui ofițer de urmărire penală din cadrul Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane și a unei persoane civile, fiindu-le incriminată săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (art. 326 alin. (3) lit. a) din Codul penal).

Urmărirea penală a fost pornită în luna noiembrie 2021, de către Procuratura Anticorupție și instrumentată în baza unui denunț a persoanei fizice.

În rezultatul efectuării urmăririi penale și a măsurilor speciale de investigații desfășurate pe cauza penală respectivă, s-a stabilit că, învinuiții în perioada anului 2020, de la denunțător, au pretins, acceptat și primit, în mai multe tranșe, mijloace bănești în sumă totală de 25 000 euro, echivalent al sumei de 487 250 lei, pentru a influența ofițerii de urmărire penală din cadrul Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane și procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Aceștia aveau în procedura de exercitare și respectiv de conducere a urmăririi penale, cauza penală de acuzare a denunțătorului și altor persoane de săvârșirea infracțiunii de organizare a migrației ilegale.

În schimbul banilor, persoana civilă, susținea că îi poate determina pe procurori și ofițeri, prin intermediul nașului său care este ofițer de urmărire penală în aceeași instituție, să adopte hotărâri favorabile pe cauza penală menționată.

De asemenea, persoana civilă,  în perioada anului 2020 – 2021, a pretins, acceptat și primit suma de 25 000 euro, echivalent al sumei de 487 250 lei, în mai multe tranșe, pentru a influența procurori din cadrul Procuraturii raionului Hîncești, prin adoptarea unor soluții pe cauza penală pe care o aveau în conducere în privința denunțătorului.

Învinuiții nu și-au recunoscut vina, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond în Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea comisă, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 200 000 la 300 000 lei sau cu închisoare de la 3 până la 8 ani.

sursa