Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță depistarea, pentru prima dată în Republica Moldova, a insectei Lycorma delicatula, cunoscută drept „spotted lanternfly”. Dăunătorul de carantină a fost identificat într-o zonă industrială din municipiul Chișinău, unde autoritățile au aplicat măsuri de eradicare.

Insecta a fost găsită pe plante spontane de cenușar (Ailanthus altissima), una dintre principalele sale plante-gazdă. Prezența acesteia a fost confirmată în laborator, iar zona infestată și o zonă-tampon au fost delimitate.

În perimetrul afectat au fost efectuate tratamente fitosanitare și lucrări de dezinsecție pe o suprafață de aproximativ 7.000 de metri pătrați. Potrivit ANSA, focarul inițial a fost eradicat.

Ulterior, în timpul monitorizărilor, au fost depistate populații izolate ale insectei și în spații publice din afara zonei delimitate. Primăria Chișinău și ÎM „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” au fost sesizate, iar autoritățile au dispus efectuarea dezinsecției în zonele respective.

ANSA a creat un grup de lucru pentru gestionarea situației și a notificat autoritățile internaționale competente, inclusiv Comisia Europeană.

Pericol pentru vița-de-vie și pomii fructiferi

Lycorma delicatula este originară din China, Taiwan și Vietnam și s-a răspândit ulterior în mai multe țări din Asia și în Statele Unite. Insecta se hrănește cu seva plantelor și are peste 70 de specii-gazdă cunoscute.

Printre acestea se numără vița-de-vie, arțarul, nucul, salcia și plopul, precum și pomi fructiferi precum mărul, prunul, cireșul, piersicul și caisul.

Dăunătorul poate slăbi plantele, provoca uscarea ramurilor și reduce vigoarea acestora. Secrețiile produse de insectă favorizează, de asemenea, apariția fumaginei, care poate afecta fotosinteza.

Insecta se poate răspândi pe distanțe mari prin transportarea ouălor sau adulților odată cu materialul săditor și lemnos, dar și prin intermediul vehiculelor, utilajelor și altor obiecte.

ANSA recomandă populației și agenților economici să anunțe imediat autoritățile dacă observă insecta și să transmită fotografii și locul exact al depistării. Totodată, este recomandată evitarea transportării plantelor, materialului lemnos sau obiectelor din zonele infestate.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!