Cu ocazia comemorării a 73 de ani de la atacul cu bombă atomică a oraşului Hiroshima, mai mulţi studenţi japonezi au prezentat o experienţă virtuală a tragicului eveniment, noteaza SubiectulZilei.
Într-un efort menit să sublinieze ororile folosirii bombelor atomice, o echipă de studenţi japonezi a apelat la realitatea virtuală pentru a recrea momentele dinainte şi imediat de după atac.
Proiectul, a cărui realizare a durat doi ani, a fost pus în practică de studenţi ai Liceului Tehnic din Fukuyama, situat la 95 de kilometri est de Hiroshima.
Aceştia au recreat scenariul din preajma atacului ajutându-se de un mare număr de fotografii realizate atât înainte de atac, cu clădirile din zonă, cât şi după, cu ororile produse de aruncarea bombei.
Experienţa, care poate fi încercată prin intermediul unei căşti de realitate virtuală HTC Vive, plasează utilizatorul în rolul unui spectator care priveşte atacul de pe malul râului Motoyasu, din apropierea oraşului.
Hiroshima şi Nagasaki sunt cele două oraşe vizate de bombele atomice americane lansate pe 6 august, respectiv pe 9 august 1945. Doar la Hiroshima numărul morţilor este estimat la 140.000 de oameni.
Văzută la început ca un mijloc de amuzament, realitatea virtuală începe să fie folosită din ce în ce mai des în scopuri practice şi activităţi culturale.
În medicină, de exemplu, mai multe spitale din Franţa şi Marea Britanie au început să folosească realitatea virtuală ca o modalitate de a ajuta pacienţii care suferă de puternice dureri cronice.