O minoră în vârstă de 12 ani din Fălești a ajuns la spital în stare gravă, după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon, emanat de la cazanul defect. Din fericire, incendiu în încăpere nu s-a produs, iar ulterior ea a fost transportată la instituția medicală fiind în stare inconștientă.

Totul s-a întâmplat în data de 21 martie, într-o locuință din localitatea Izvoare. Conform unui comunicat emis de IGSU, cazanul funcționa pe bază de combustibil solid, iar fata s-ar fi intoxicat cu produsele de ardere, care nu au fost evacuate corespunzător prin canalul de evacuare, potrivit TV8.

Ulterior, la fața locului a intervenit un echipaj de medici, care au transportat de urgență minora în stare inconștientă la spitalul raional. 

„La moment, tânăra se află sub supravegherea medicilor în stare gravă, dar stabilă. Incendiu în încăpere nu s-a produs, iar circumstanțele incidentului urmează a fi stabilite”, este menționat în comunicat. 

Potrivit IGSU, din cauza intoxicațiilor cu monoxid de carbon, de la începutul anului 2023 au avut de suferit 61 de persoane, dintre care 30 de copii, iar o persoană a decedat.

sursa