La 19 aprilie 2023, Judecătoria Edineț, sediul Central a pronunțat sentința într-o cauză penală deferită justiției de către Procuratura Anticorupție oficiul Nord, ce vizează acțiunile unei cetățene învinuită de corupere activă (art. 325 alin.(2) lit. b) din Codul penal).

Cauza penală a fost pornită în decembrie 2022, de către Direcția Generală Teritorială Nord a Centrul Național Anticorupție și instrumentată în baza unui denunț a colaboratorului poliției de frontieră.

Potrivit materialelor, cetățeana Ucrainei împreună cu o persoană, neidentificată de organul de urmărire penală, a promis și transmis unui angajat al Poliției de Frontieră, 500 dolari SUA pentru a permite scoaterea din Republica Moldova a unui minor fără nici un act de identitate.

Atât urmărirea penală în prezenta cauză penală cât și judecarea cauzei a durat 3 luni, inculpata recunoscându-și vina în cadrul cercetării judiciare.

Prin sentință din 19 aprilie 2023, instanța a recunoscut vinovată inculpata de comiterea coruperii active, stabilindu-i pedeapsa cu închisoare pe un termen de 3 (trei) ani, cu executare în penitenciar pentru femei și amendă în mărime de 200 000 lei.

Măsura preventivă sub formă de arest preventiv aplicată în privința acesteia sa menținut până ce sentința va deveni definitivă.

Totodată, s-a dispus confiscarea din contul persoanei în beneficiul Statului a mijloacelor bănești în cuantum de 500 dolari SUA și telefonul mobil de model iPhone 8.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Bălți în termen de 15 zile.

sursa