În Republica Moldova se menține tendința de scădere a numărului de copii născuți. În anul 2025 au fost înregistrate aproximativ 22,1 mii de nașteri, cu circa 1,5 mii mai puține decât în anul precedent, ceea ce reprezintă o diminuare de 6,6%, potrivit datelor Biroului Național de Statistică.

Din totalul nou-născuților, 51,2% sunt băieți, iar raportul de masculinitate este de 105 băieți la 100 de fete. În funcție de mediul de reședință, în orașe au fost înregistrate 10,8 mii de nașteri, în timp ce în mediul rural au fost raportate 11,3 mii.

Statisticile arată că cele mai multe nașteri continuă să fie în rândul femeilor cu vârste între 25 și 34 de ani, categorie care reprezintă 52,7% din total. În mediul urban predomină aceeași grupă de vârstă, iar în mediul rural cele mai multe mame au între 20 și 29 de ani.

Totodată, ponderea mamelor sub 20 de ani a scăzut ușor, cu 0,1 puncte procentuale, până la 5,1% din totalul nașterilor.

Vârsta medie a mamei la prima naștere a crescut în 2025 la 26,7 ani, față de 25,6 ani în anul anterior. Se mențin însă diferențe între medii: în localitățile rurale, femeile devin mame pentru prima dată la o vârstă medie de 24,4 ani, iar în mediul urban la 28,5 ani.

În același timp, 61,5% dintre copii s-au născut în cadrul căsătoriei, iar 35,3% în afara acesteia.

La nivel regional, vârsta medie la prima naștere variază ușor, de la 24,3 ani în regiunea Sud până la 25,5 ani în UTA Găgăuzia. Cele mai ridicate valori se înregistrează în municipiul Chișinău, unde media ajunge la 29,5 ani. La nivel de raioane, cele mai tinere mame la prima naștere sunt în Cantemir, Glodeni, Ștefan Vodă, Căușeni și Dondușeni, în timp ce cele mai ridicate valori se regăsesc în Ialoveni, Taraclia, Anenii Noi, precum și în municipiile Bălți și Chișinău.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!