Liderii Partidului Acțiune și Solidaritate, inclusiv Maia Sandu, sunt părtașii fraudei financiar-bancare. Deputatul PSRM, Bogdan Țîrdea, a prezentat, astăzi, în cadrul unui briefing, documente și înregistrări video prin care se confirmă participarea fruntașilor PAS și a lui Sandu la toate etapele producerii furtului miliardului.
Potrivit candidatului la funcția de deputat din partea Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, furtul miliardului a fost facilitat de mai multe legi care au fost votate de guvernele pro-europene și din care a făcut parte și Maia Sandu. Astfel, baza fraudei bancare a fost pusă la ședința Guvernului din 25 septembrie 2014, prezidată de premierul Iurie Leancă și la care a participat activ și Maia Sandu. Modificările legislative efectuate de guvern vizau în special anihilarea intervenției mai multor instituții ale statului în împiedicarea fraudei bancare care se punea la cale. Este vorba despre legile cu privire la BNM, privind datoria de stat și cu privire la instituțiile financiare.
”Aceste legi au fost modificate fără Parlament, fără a fi supuse dezbaterilor publice, fără a fi consultate cu băncile. Totul s-a făcut în mare secret și în grabă. De ce a trebuit să fie modificate aceste legi care au funcționat perfect timp de două decenii și datorită cărora putea fi stopată frauda bancară?” a întrebat deputatul.
Țîrdea susține că prin legile votate atunci inclusiv de Maia Sandu s-a acordat dreptul Comitetului Național pentru Stabilitate Financiară CNSF) să constate existența unei crize în sistemul financiar bancar, deși aceasta încă nu era, care a solicitat alocarea unor credite din partea statului pentru cele trei bănci, ulterior falimentate. Din această structură făceau parte colegii de partid ai Maiei Sandu: Iurie Leancă, Anatol Arapu, de asemenea, Adrian Candu și Dorin Drăguțanu.
Astfel, la 07 noiembrie 2014, CNSF, în cadrul unei ședințe cu ușile închide, cere BNM să aloce 9,5 miliarde de lei pentru cele trei bănci. La 13 noiembrie, guvernul Leancă alocă prima tranșă din această sumă către cele trei bănci. Acțiunea a avut loc în pofida faptului că administrarea specială la aceste bănci a fost instituită abia la 27 noiembrie. Potrivit deputatului, anume între aceste două date s-a produs furtul miliardului: 24-26 noiembrie.
La 27 martie 2015, printr-o decizie secretă, guvernul Gaburici din care făcea parte și Sandu a decis să mai acorde celor trei bănci încă 5,34 de miliarde de lei. În octombrie a urmat lichidarea unicei bănci cu capital de stat – BEM.
Deputatul a accentuat că la toate aceste etape a participat și Maia Sandu, împreună cu adjunctul ei Igor Grosu.
”Maia Sandu nu a pus nicio întrebare. A votat tacit toate cele 10 proiecte de pe ordinea de zi, inclusiv legile care ulterior au permis furtul miliardului. Dovadă este procesul verbal al ședinței și înregistrarea video. Adjunctul ei a fost prezent la ședința din 13 noiembrie și a votat pentru alocarea celor 9,5 miliarde de lei. Sandu a fost prezentă la ședința din 27 martie și a votat decizia secretă de alocare suplimentară a încă 5,34 de miliarde de lei”, a remarcat deputatul.
Țîrdea susține că în acest context apar mai multe întrebări: care sunt motivele pentru care Sandu a votat legile care au dus la frauda bancară, ”din prostie, sau la recomandarea Băncii Mondiale”; de ce adjunctul său a votat pentru alocarea a 9,5 miliarde de lei celor trei bănci în 2014 și de ce în secret; de ce Maia Sandu a susținut decizia de alocare a acestor miliarde deși băncile vizate nu au cerut acest lucru; de ce după ce au fost alocate miliarde de lei, băncile respective au fost lichidate; de ce au fost alocate 14 miliarde de lei, deși era nevoie de 6 miliarde de lei și de ce Maia Sandu a respins legea votată de Parlament la propunerea PSRM prin care recuperarea miliardului furat era scos de pe umerii cetățenilor.
”În motivare ea a notat că legea poate slăbi BNM, dar faptul că cetățenii trebuie să întoarcă 25 de miliarde de lei, este normal? Așa procedează oamenii buni? Noi credem că oamenii buni nu participă la furtul miliardului și nu pun frauda pe umerii oamenilor. Așa procedează doar criminalii și mafioții. Criminalii trebuie să stea la pușcărie”, a declarat deputatul.
Țîrdea a declarat că va face o adresare la Procuratura Generală în care va solicita ca toți membrii de guvern responsabili de frauda bancară, inclusiv Maia Sandu, să fie trași la răspundere.