Noua troiță este amplasată în același loc, în direcția străzii Mitropilit Varlaam, unde în 1991, în cinstea poetului Mihai Eminescu, a fost instalată prima cruce de lemn, adusă din Maramureş.
Pe pagina sa de pe o rețea de socializare, primarul Ion Ceban a scris că troița este un simbol al credinței ortodoxe, ridicată spre a fi popas de închinăciune şi de rugăciune pentru trecători.
”Mulţumesc inițiatorului ideii, Teodor Ardelean, preşedintele Asociației Culturale ,,Familia Română” şi directorului Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, din Baia Mare, care a fost receptiv şi la apelul nostru a reacţionat prompt şi a venit cu un nou simbol, deoarece vechea troiţă era degradată. Meșterul noii troiţe este părintele Teodor Bârsan din Maramureş. Proiectul este realizat cu suportul financiar al CNTEE Transelectrica S.A. din București”, a precizat edilul Capitalei.
Inaugurarea oficială a Troiței va avea loc sâmbătă, în data de 15 octombrie, în contextul evenimentelor dedicate Hramului Chișinăului.